Lansare proiect

Afis pentru FDI-1

Marți 4 iunie 2019, în Aula UVAB, ora 10 a avut loc conferința de lansare a Proiectul FDI 2019-0306, iniţiat de SAS UVAB, având ca subiect  „Susţinerea Antreprenoriatului Studenţilor” din UVAB.

Proiectul este finanțat de Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior (CNFIS), prin fondul de Dezvoltare Instituțională (FDI) 2019

Domeniul 4: Înființarea și susținerea activităților societăților antreprenoriale studențești (SAS) din cadrul universităților.

Perioada de implementare a proiectului este 20 mai – 19 decembrie 2019

Buget:  105 230 lei

Grup țintă: 125 de studenți informați și instruiți în antreprenoriat.

Având ca un prim obiectiv declarat informarea tinerilor despre particularităţile antreprenoriatului local, despre exigenţele angajatorilor, ale mediului de afaceri în care se amplasează activităţile proiectului, vor avea loc dezbateri şi schimb de opinii între studenţii universităţii şi reprezentanţi ai companiilor semnificative locale, în spiritul încurajării colaborării dintre mediul academic şi antreprenoriatul local.

Director de proiect este Conf. univ. dr. Roxana MIRONESCU – Preşedinte SAS UVAB.

La eveniment au participat 150 de persoane reprezentând studenți, masteranzi, cadre didactice din universitate și oameni de afaceri din Bacău.