Educația: potrivire pentru viață

Pe data de 24 martie 2018, în Aula „George Emil Palade” a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, s-a desfășurat Conferința „Educația: potrivire pentru viață”, organizată în cadrul parteneriatelor agreate de către Ministerul Educației Naționale și cele mai importante universități din țară, în anul Centenarului.

La acest eveniment au participat studenți și cadre didactice, alături de manageri de instituții de pregătire universitară, din marile centre de învățământ superior ale Regiunii Nord-Est. Centrul universitar Bacău a fost reprezentat de Universitatea ”Vasile Alecsandri” din Bacău, cu un grup de 10 studenți, la care s-au alăturat cadre didactice din Facultatea de Științe Economice și managerii universității ”George Bacovia”.

Evenimentul a continuat ciclul de conferințe susținute deja în alte centre universitare din România (București, Timișoara și Constanța), propunându-și să reprezinte un motor de declanșare a unor mecanisme incitative și călăuzitoare, care să confere absolvenților de studii universitare din România o mai bună pertinență a educației pentru viață. Scopul ciclului de conferințe este de a investiga și identifica soluții pentru funcționarea conceptului de compatibilizare a pregătirii absolventului de școală românească la cerințele pieței muncii și ale societății în schimbare.

În cadrul lucrărilor Conferinței au luat cuvântul importanți vectori de opinie, reprezentanți cu înaltă expertiză din mediul academic şi economico-social, dar și studenți, care au exprimat punctul de vedere al tinerei generații, confruntată cu marile dileme ale vieții și profesiei.

Studenții Universității ”Vasile Alecsandri” din Bacău s-au integrat atmosferei lucrative a conferinței, dar au luat contact și cu valorile citadelei de istorie și cultură care este orașul Iași, prin vizita la Palatul Culturii, ca o completare a activităților consacrate Centenarului.