Anunț Sesiunea de Comunicări Științifice Studențești

Se anunță o săptămână plină de evenimente la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău!

Societatea Antreprenorială Studențească SAS-UBc organizează o serie de activități la care invităm studenții celor 5 facultăți ale universității să participe:

Luni, 20 Mai 2024, ora 10, în sala BI29 (Aula Facultății de Inginerie) va avea loc Sesiunea de Comunicări Științifice Studențești pe teme de antreprenoriat „Mentalitate antreprenorială, idei îndrăznețe: perspective studențești” în cadrul căreia vom lansa seria de workshopuri de formare pe teme de antreprenoriat „Skills for future@UBc”. Primul workshop din această serie va avea tema: „Aspecte juridice și fiscale ale înființării unei firme” și îl vom avea ca invitat pe Radu Mihai Faghiean, Președinte CECCAR, filiala Bacău și Administrator la S.C. INFINITY CONSULTING S.R.L.

Marți, 21 Mai 2024, ora 12, în Aula Universității „Vasile Alecsandri” va avea loc lansarea seriei de workshopuri cu antreprenori, serie intitulată „Cum gândește un antreprenor?”. Invitatul primului workshop este Florin Lovin, fotbalist, antreprenor și manager general de vânzări pentru Europa de Est la 11TeamSports, care va aborda tema: „Angajat, antreprenor, manager: alegerea traseului profesional”. Studenții interesați de acest workshop sunt rugați să completeze formularul de înscriere accesând codul QR din afișul postat sau să acceseze următorul link: https://forms.office.com/e/AcPZCzsxmz?origin=lprLink

Vă așteptăm cu drag!