JA BUSINESS PLAN CHALLENGE 2018

foto1

Competițiile JA sunt cele mai mari competiții europene de antreprenoriat, adresate tinerilor care doresc să dezvolte un concept de business – competiția JA Business Plan Challenge 2018 – și să îl testeze ulterior pe piață prin lansarea și conducerea unei afaceri pilot sau a unui start-up, împreuna cu prietenii și colegii lor – competiția JA Company of the Year 2018.

Competițiile cuprind două secțiuni, Elevi respectiv Studenți și se desfășoară în perioada februarie-mai 2018.

CINE POATE PARTICIPA

La secțiunea Studenți sunt invitate să se înscrie echipe de 2-6 studenți (cu vârste cuprinse între 19 și 30 ani la 1 august 2018), înscriși în anul academic 2017-2018 într-o instituție acreditată de învățământ public sau privat din România.

La secțiunea Elevi sunt invitate să se înscrie:

  • Companii pilot JA, dezvoltate în programul JA Mini-compania;
  • Firme de exercițiu;
  • Echipe formate la clasă, de către profesor, în cadrul orelor de Educație Antreprenorială.

ÎNSCRIEREA ÎN COMPETIȚIE

Înscrierea se realizează în perioada 12 – 26 februarie prin completarea formularului de înscriere de către un singur membru al echipei.

Formularul de înscriere este disponibil la https://jar.ro/inscrierebpc.
La înscriere este necesară încărcarea următoarelor materiale care trebuie pregătite dinainte:

  • O prezentare în PowerPoint a ideii de afacere prin care să demonstreze totodată potențialilor investitori că și-au însușit cunoștințele de bază din domeniul afacerilor ca urmare a parcurgerii programului JA Mini-compania.
  • O reclamă video realizată simplu, cu durata de 1 minut, care să prezinte și să “vândă” produsul unui piețe țintă, într-o manieră creativă și eficientă.
  • Un video pitch cu durata de 1 minut, care să le evidențieze potențialilor investitori punctul forte al afacerii și câteva date despre echipă.

Pentru realizarea materialelor video se recomandă folosirea unor instrumente accesibile, simple, precum telefon mobil.

PREMII

  1. Cel mai bun plan de afaceri (secțiunea elevi, secțiunea studenți):
    2 burse care acoperă participarea la Next Generation Leaders Forum 2018, Canada, Ontario, 19-24 August 2018;
  2. Calificarea echipei în competiția JA Company of the Year 2018 și participarea gratuită la incubatorul Bizzfactory

Informații suplimentare https://www.jaromania.org/competitii/ja-business-plan-challenge-2018.

 

 

BUSINESS și LEADERSHIP

Afis prezentare.1-1.png

Afis_Live2Lead2017Academy.jpg

MAXWELL C. JOHN

Este autorul nr. 1 de best-seller- uri al New York Times, coach și speaker care a vândut mai bine de 25 milioane de cărți traduse în 50 de limbi. În 2014 a fost apreciat că fiind liderul numărul 1 în business de către American Management Association® și cel mai influent expert în leadership din lume conform Business Insider și Inc . Magasine. El a fost de asemenea votat ca cel mai important profesionist în leadership din lume de către  LeadershipGurus. net, timp de șase ani consecutiv. Ca și fondator al John Maxwell Company, John Maxwell Team și EQUIP, el a dezvoltat peste 6 milioane de lideri în aproape toate țările lumii. Laureat al Premiului Maică Tereza pentru Pace Mondială și Leadership de către Luminary Leadership Network, Dr. John Maxwell vorbește în fiecare an pentru companii din Fortune 500, președinți de țară și o mulțime de lideri de afaceri de top mondial.

BACHELDER CHERYL

Este pasionată de industria restaurantelor și recunoscută pentru gândirea sa strategică, performanțele financiare remarcabile și dezvoltarea unor lideri excepționali și a echipelor cu performanțe extraordinare. Este CEO la Popeyes®Louisiana Kitchen, Inc. din 2007, unde a reabilitat financiar compania și a produs o creștere fără precedent prin expansiune tip francize. A stabilit un scop și un set de principii inspiraționale companiei. Are peste 35 de ani de experiență în construirea brandurilor și conducerea companiilor (Yum Brands, Domino’s Pizza, RJR Nabisco, The Gillette Company and The Procter & Gamble Company). Este speaker public și vorbește audienței despre experiențele sale de Leadership în companiile pentru care a lucrat. Cartea sa, “Dare To Serve”, a primit aprecieri deosebite de la Stephen Covey, Ken Blanchard și mulți alți specialiști din domeniu.

DAVE RAMSEY

Este businessman, speaker motivațional, autor și realizator de emisiuni tv și radio pe tema managementului banilor personali și managementul datoriilor. Programul său, The Dave Ramsey Show, este difuzat de peste 500 de stații radio din SUA și Canada. Programul tv, The Dave Ramsey Show, a fost difuzat pe Fox Business Network până în iunie 2010. A scris numeroase cărți, 5 dintre ele fiind New York Times bestsellers. În 2009 a primit premiul Marconi Award Winner pentru personalitatea anului la radio și a fost inclus în Național Radio Hall of Fame în 2015. Compania sa, The Lampo Group are 6 departamente internaționale care sunt dedicate educației financiare. A inventat cuvântul și conceptul ENTRELEADERSHIP, care combină responsabilitățile antreprenoriale / proprietar de afacere mică (ENTREpreneur) cu a unui lider (LEADERSHIP).

WARRICK DUNN

Este o legendă a fotbalului american, a jucat 12 ani în Național Football League (NFL). A primit titlul de cel mai bun debutant în 1997 și a câștigat de 3 ori Pro Bowl MVP (cel mai bun jucător al Super Bowl). A fondat două instituții caritabile: Homes for the Holidays (HFTH) în 1997 și started Warrick Dunn Charities (WDC) în 2002 pentru a ajută familiile cu un singur părinte să obțină o locuință. În 2008 a scris cartea autobiografică, “Running For My Life”, în care descrie cum a trecut de la tragedie (moartea mamei sale, care era părinte singur), depresie, negare la iertare, speranța și succes; în 2007, împreună cu Andre Agassi, Muhammed Ali, Lance Armstrong, Jeff Gordon, Mia Hamm, Tony Hawk, Andrea Jaeger, Jackie Joyner-Kersee, Mario Lemieux, Alonzo Mourning and Cal Ripken, Jr. a fondat “Athletes for Hope”, o organizație non-profit care ajută sportivii profesioniști să își dezvolte pasiunea pentru filantropie.

FORMULAR ÎNSCRIERE CONFERINȚĂ

 

Sesiunea studențească – Inginerie

Sesiunea națională de comunicări științifice studențești „Ingineria – profesia viitorului”, ediția I

            Facultatea de Inginerie a organizat în perioada 27-29 noiembrie 2017, două manifestări ştiinţifice: Sesiunea naţională de comunicări ştiinţifice studenţeşti „INGINERIA – PROFESIA VIITORULUI”, ediţia I şi Workshop-ul educațional „INGINERIA – O CARIERĂ DE SUCCES”, ediţia a III-a. Aceste evenimente au avut ca obiectiv sensibilizarea tinerilor în privinţa INGINERIEI, ca domeniu de studiu şi activitate profesională, pentru un viitor cât mai atractiv, aducerea în prim-plan a noutăților tehnologice, implicarea activă pe un alt nivel  a elevilor, studenţilor, a mediului academic şi de afaceri, precum și a autorităților publice locale/naţionale în „crearea” şi concepţia concretă de repere, popularizarea învăţământului superior, dar şi a activităţilor antreprenoriale. În cadrul acestei manifestări, SAS a avut o secțiune proprie, a patra, ESEU MOTIVAȚIONAL. La concurs s-au înscris 14 eseuri, după cum urmează:

S4.1. INOTUL – ATRAGEREA COPIILOR SPRE SPORT – Dragomir Gabriela Elena, coordonator: Constantin Șufaru, Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău;

S4.2. PROFESORUL DE EDUCAȚIE FIZICĂ – FORMATOR AL VIEȚII SĂNĂTOASE, Monica-Maria Rotariu, coordonator: Constantin Șufaru, Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău;

S4.3. ESENȚA VIEȚII – Gherman Denisa-Mariana, coordonator Petronela Savin, Facultatea de Litere, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău;

S4.4. IMPORTANȚA ACTIVITĂȚII DIDACTICE A PROFESORULUI, Botezatu Aurora, coordonator: Petronela Savin, Facultatea de Litere, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău;

S4.5. VIITORUL CA UN REFUGIU AL NECTARULUI OBTINUT IN PREZENTUL EXISTENTIAL, Rusu Cosmin Mihai, coordonator: Petronela Savin, Facultatea de Litere, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău;

S4.6. CUM VA FI PROFILUL DE VIITOR AL ANTREPRENORULUI, Savastin Vasile, coordonator: Roxana Mironescu, Facultatea de Științe Economice, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău;

S4.7. CALEA SPRE UN VIITOR DE SUCCES, Luca Costina, coordonator: Roxana Mironescu, Facultatea de Științe Economice, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău;

S 4.8. PROVOCĂRILE EREI TEHNOLOGICE ASUPRA CARIEREI, Bejan Claudia, coordonator: Roxana Mironescu, Facultatea de Științe Economice, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău;

S4.9. MANAGER ÎN ANUL 2025, Filimon Andreea-Viorica, coordonator: Roxana Mironescu, Facultatea de Științe Economice, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău;

S4.10. TIME BROKER, Ana Maria Harlampov, coordonator: Roxana Mironescu, Facultatea de Științe Economice, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău;

S4.11. BUSINESS HERO, Rotilă Emilia, coordonator: Roxana Mironescu, Facultatea de Științe Economice, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău;

S4.12. INGINERIA, ARTA EVOLUȚIEI TEHNOLOGICE, Coșeraru Claudiu, coordonator: Liliana Topliceanu, Facultatea de Inginerie, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău;

S4.13. ALEGÂND PE CULMI DE VISURI, Nica Andrei-Valeriu, coordonator: Liliana Topliceanu, Facultatea de Inginerie, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău;

S4.13. PROFESIUNEA VIITORULUI, Tiberiu Bujor, coordonator Roxana Ardeleanu, Facultatea de Științe, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău;

S4.14. INGINERIA – PROFESIA VIITORULUI, Pristavu Gianni, Alupei Andi, Axinte George, coordonator Camelia Bârlădeanu, Colegiul Tehnic „Ion Borcea” Buhuși.

Comisia de verificare și analizare a eseurilor a fost formată din:

Președinte comisie:  conf. univ. dr. Roxana Mironescu – președinte SAS

Membri:                     lector univ. dr. Elena Roxana Ardeleanu

                                     lector univ. dr. Petronela Savin

Pentru aprecierea finală s-a ținut seama și de calitatea și modul de prezentare al eseului în plen. Ordinea premiilor stabilită de comisia de evaluare a fost:

                                     Locul I – Gherman Denisa Mariana

                                     Locul II – Rotilă Emilia

                                    Locul III – Harlampov Ana-Maria

Deoarece Facultatea de Inginerie nu acorda Mențiuni, doar premii (însoțite și de premii în bani, 300, 200, 100 lei) d-na președintă SAS a acordat o Mențiune specială studentei de la FSMSS, Rotariu Monica – Maria, în valoare de 100 lei.

Sesiunea națională de comunicări științifice studențești „Ingineria – profesia viitorului”, ediția a II-a

Facultatea de Inginerie din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău a organizat, în perioada 27 – 29 iunie 2018, trei conferințe internaționale (OPROTEH, ediția a XIII-a; COFrRoCA, ediția a X-a; CIEI, ediția a XI-a), la care s-a adăugat o sesiune națională de comunicări științifice studențești intitulată Ingineria – Profesia viitorului, aflată la a doua ediție.

Continuând tradiția primei ediții, Societatea Antreprenorială Studențească a avut o secțiune dedicată, secțiunea 4 – Eseu motivațional. La această secțiune au participat un număr de 10 eseuri, din care 8 au fost realizate de studenți ai UVAB și două au fost realizate de elevi din licee băcăuane.

Lista lucrărilor prezentate poate fi consultată aici:

Lista cu titlurile lucrărilor participante la secțiunea 4

Comisia de verificare a lucrărilor prezentate în cadrul secțiunii a fost formată din:

                    Mironescu Roxana – Președinte SAS

                    Savin Petronela – Membru SAS              

                    Florescu Daniela – Secretar SAS

În urma analizării minuțioase a eseurilor, comisia a stabilit ordinea locurilor câștigătoare astfel:

                Premiul I – Bulaica (David) Mariana, Facultatea de Litere

                Premiul II – Muzîca Cristina, Facultatea de Științe Economice

                Premiul III – Captaciuc Tatiana, Facultatea de Științe Economice

                Mențiune – Brezan Mădălina, Facultatea de Științe Economice.

Mulțumim și felicităm toți participanților la activitate!!

RubikHub

START-UP WEEK-END PIATRA NEAMȚ

În perioada 24-26 noiembrie, la Rubik Hub, în Ștrandul Tineretului din Piatra Neamț, s-a desfășurat Startup Weekend Piatra Neamț. Evenimentul a fost organizat de Rubik Hub, un proiect al Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est (ADRNE) și a reunit peste 100 de participanți, din Piatra Neamț, Iași, Bacău, Suceava, Vaslui, București și Republica Moldova, transformând astfel municipiul Piatra Neamț în polul antreprenorilor din Regiunea de Nord-Est. Cei mai mulți dintre participanți sunt studenți, dar și proaspăt absolvenți și chiar profesioniști activi în domenii tehnice (IT, design, marketing, business), informează un comunicat al ADRNE.

„Bucuria noastră, a echipei de organizare, a fost că am avut atât de mulți participanți interesați să-și testeze și să-și dezvolte abilitățile antreprenoriale. Evoluția echipelor a fost extraordinară, iar aceste transformări care au avut loc pe parcursul celor două zile de lucru continuu sunt rezultatul unei experiențe intense și a unui context pregătit în detaliu după o rețetă concepută și dezvoltată de cei de la Techstars. Mi-aș dori ca ce s-a întâmplat în aceste zile să inspire și să motiveze pe cei care au fost aici și nu numai”, a declarat Vlad Gliga, coordonator Rubik Hub.

Startup Weekend Piatra Neamț a început cu prezentarea a 41 de idei de afaceri, dintre care au fost votate 14 idei finaliste în jurul cărora participanții au format echipe. Echipele au beneficiat de pregătirea și experiența profesionala a celor 15 mentori atent selectați de organizatori. Seara de duminică a dezvăluit publicului evoluția pe care o poate dobândi o idee de la stadiul său inițial la un model de afacere aplicabil, atunci când este lucrată în echipă. Juriul care a evaluat proiectele a fost format din: Oscar Kneppers, fondatorul unuia dintre cele mai importante acceleratoare europene – Rockstart Amsterdam, Traian Luca, fondator Gemini CAD Systems Iași, Mircea Vădan cofondator Cluj Startups, și Ramona Vinca, manager la Vinca Marmura și Granit. Datorită expunerii sale internaționale, evenimentul s-a desfășurat în limba engleză și l-a avut drept facilitator pe David Truong, antreprenor si organizator al mai multor ediții Startup Weekend pe 3 continente: Australia, America de Nord şi America de Sud.

 „Eu m-am simțit incredibil de bine și util ca mentor și implicit că am putut să dau înapoi putin din ceea ce am învățat în decursul timpului ca antreprenor. Sunt și voi fi alături de echipa Rubik Hub ori de câte ori voi fi chemat pentru că dincolo de toate sunt oameni inspiraționali nu doar pentru mine/noi, dar mai ales pentru comunitatea de business locală și viitori antreprenori din zonă. Aceștia vor învăța cu fiecare eveniment Rubik că este nevoie de puțini bani și multă voință să începi un drum”, a afirmat Stelian Bogza cofondator al grupului de firme BENEFIT din București, unul dintre mentorii Startup Weekend Piatra Neamț. „Credem în potențialul inovativ, creator al tinerilor din regiunea noastră, credem că investind cu adevărat în oameni, prețuind mintea și munca lor, vom face pentru toți o viață mai bună”, a afirmat Vasile Asandei, director general ADR Nord Est.

Startup Weekend este un proiect de succes la nivel global, inițiat în anul 2009 de Techstars, în cadrul căruia s-au organizat peste 4.200 de evenimente, în peste 150 de țări din întreaga lume, cu scopul de a stimula ecosistemul antreprenorial local și comunitatea de startup-uri.

Din partea universității noastre au participat următorii studenți:

Facultatea de Științe, Specializarea Informatică:

  1. Asmarandei Monica
  2. Băltărețu Emanuel
  3. Bujor Tiberiu-Cosmin
  4. Marian Costin-Alin
  5. Terinte Marian
  6. Pavalache Radu
  7. Suster Bogdan
  8. Mazilu Răzvan
  9. Plăcintă Alina

Facultatea de Științe Economice, Specializarea Administrarea Afacerilor:

  1. Bejan Claudia
  2. Luca Costina
  3. Mariut Ramona-Natalia
  4. Agache Anca
  5. Trandafir Cristina
  6. Savastin Vasile Marian
  7. Armeanu Codrin-Ovidiu
  8. Drăghici Roxana Iuliana
  9. Arseni Beatrice

Workshop Litere

WORKSHOP PE TEME DE ANTREPRENORIAT LA FACULTATEA DE LITERE ORGANIZAT DE SOCIETATEA ANTREPRENORIALĂ A STUDENȚILOR

Pe data de 14 decembrie 2017, în corpul C, s-a desfășurat un workshop pe teme de antreprenoriat, organizat de Societatea Antreprenorială a Studenților din Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, pentru și cu participarea tinerilor de la Facultatea de Litere.

Scopul activității a fost acela de a deschide noi orizonturi de interpretare a mediului de afaceri pentru viitorii literați și profesori și de a demonstra că se pot ivi posibilități de dezvoltare personală și de afaceri inclusiv pentru absolvenții unor programe de studii superioare non-economice.

La acest eveniment au fost invitați din mediul de afaceri local, reprezentanți ai asociațiilor patronale (CNPR, Cambridge Center Bacău), care au dialogat cu studenții, au răspuns întrebărilor acestora, au cerut lămuriri asupra posibilităților de a înființa o afacere, în mediul rural. Dezbaterea s-a încheiat cu formularea unor concluzii evidente: și profesorii pot deveni antreprenori, dacă au idei valoroase de afaceri și mult curaj!